Drumul spre liniște: Ghid de Acces

O călătorie de 10 km prin inima pădurii, poarta ta către o deconectare totală.

Ce trebuie să știi despre drumul forestier

Mocearu Retreat este o locație izolată, iar drumul până la noi face parte din farmecul experienței. Accesul se face prin comuna Crevelești, un drum forestier de 10 km.

Este practicabil? Da, drumul este accesibil pentru orice tip de autoturism condus cu atenție. Nu aveți nevoie de un vehicul 4×4, ci doar de răbdare pentru a savura peisajul (timp estimat de parcurgere: 30 minute).

Semnal GSM: Odată intrați pe drumul forestier, semnalul telefonic va fluctua. Vă recomandăm să aveți traseul salvat offline. La cabană, vă veți bucura de conexiune stabilă la internet.

🛒 Ultima oprire pentru cumpărături

Fiind o locație situată adânc în munte, vă recomandăm să faceți toate cumpărăturile necesare în Buzău. În oraș găsiți supermarketuri (Lidl, Penny) și producători locali pentru aprovizionare completă.

Ce poți vizita în zonă

Focurile Vii reprezintă un fenomen natural rar, cauzat de emanațiile de gaze naturale din adâncuri care se aprind în contact cu oxigenul și ard încontinuu (La 14 km de cabană).

Vulcanii Noroioși din județul Buzău reprezintă o rezervație naturală unică în România, unde gazele naturale din adâncuri împing spre suprafață apă și noroi argilos, creând conuri miniaturale asemănătoare unor vulcani adevărați (La 28 km de cabană).

Cascada Săritoarea (cunoscută și ca Săritoarea Goidești) este o atracție naturală spectaculoasă și sălbatică din județul Buzău, caracterizată printr-un abis impresionant de peste 30-50 de metri adâncime (La 9 km de cabană).

Locația noastră